Anul acesta vopseaua de oua a lipsit cu desavarsire, si cum ideea de a folosi foi de ceapa (sau frunze de patrunjel, etc) nu mi s-a parut foarte atragatoare – din lipsa de timp, am
salvat situatia cu cateva carioci!
Hristos a inviat!
Dupa principiul “improvizam repede ceva bun cu ce mai e prin frigider” inainte de saptamanalul shopping, m-am orientat catre o bucata de branza gustoasa (adusa din Romania) ce ramasese cam stinghera intr-un colt, precum si un carnacior – tot asa, din import, care nu mai avea pereche si era programat deja ca o completare la omleta (candva in weekend).
Am facut repede o mamaliguta mai moale pe care am intins-o pe fundul unui vas de ceramica si am acoperit-o cu branza bine maruntita, unt (doar putin!), doua oua batute, si carnaciorul taiat feliute; de sare n-a fost nevoie (branza fiind sarata), piper. Dupa un sfert de ora la cuptorul incins aveam doua portii de “bulz” numai bune pentru cina.
Seara romaneasca deci, cu tuiculita, mamaliga si carnaciori ca la mama acasa!
Long time no speak, spun britanicii, cu alte cuvinte – mult timp de cand n-am mai vorbit…
Ultima jumatate a anului 2012 a fost extrem de incarcata asa ca timpul de gatit mi s-a redus dramatic, iar in ceea ce priveste scrisul… nici vorba! Mi-am propus deci sa imi petrec Noul An intr-un mod ceva mai realxat si sa rezerv cateva ore (pe saptamana?) si pentru coltisorul de bucatareala.
Sursa de inspiratie este binecunoscuta Quiche Lorraine, in prezent foarte populara in Marea Britanie, ea fiind de fapt preluata din bucataria franceza (zona Lorraine) si avand, se spune, si vechi influente germanice. Unul dintre ingrediente este sunca; eu am folosit carne de pui. Am inlocuit cu iaurt jumatate din cantitatea de smantana, ca sa fie un pic mai dietetica. Foile le-am cumparat de la supermarket si astfel placinta mea a capatat o forma diferita (Quiche Lorraine fiind rotunda).
Ingrediente:
un pachet de foi de placinta
200 g iaurt
200 g smantana
ulei pentru uns tava si foile (sau unt)
4 oua
un piept de pui
sare, piper
cascaval ras (branza cheddar)
o ceapa verde sau
2,3 ciupercute (optional)
Pieptul de pui se prajeste sau – de preferat – se prepara la gratar, si se taie marunt sau in fasii fine. Se amesteca cu ouale batute, iaurtul si condimentele. Consistenta si un gust mai deosebit obtinem adaugand la aceasta umplutura si o ceapa verde taiata marunt sau 2,3 ciupercute, calite in putin ulei. Si fara acestea insa placinta este satioasa si buna. Odata pregatita umplutura, se unge tava cu ulei sau unt topit, la fel si foile, pe masura ce le asezam in tava: se impart in doua si se aseaza primul strat in tava unsa, apoi umplutura, apoi al doilea rand de foi, care se inteapa cu furculita si se unge si cu putin ou batut, peste care se presara cascaval ras. O dam la cuptor 40-45 minute (la 190 grade) si, cand este gata, o lasam putin sa se racoreasca.
Pofta buna!
M-am inspirat din reteta gasita intr-o revista romaneasca, intr-una dintre vizitele la parinti. Multumiri autoarei - al carui nume nu mi-l amintesc, pacat…
Odata ajunsa acasa am incercat sa recompun reteta din memorie. Eram putin cam indoita in privinta umpluturii (iaurt?!) dar am incercat-o, si, cum s-a dovedit a fi o minunatie, delicioasa placinta figureaza de atunci in topul preferintelor.
Ingrediente:
un pachet de foi de placinta
800 g iaurt
8,9 linguri de zahar
ulei pentru uns tava si foile (sau unt)
5,6 linguri de stafide
6 oua
coaja rasa de lamaie
zahar vanilat (optional)
Se unge tava cu ulei sau unt topit, la fel si foile, pe masura ce le asezam in tava. Ouale se bat bine si se amesteca cu iaurtul, zaharul, stafidele si coaja rasa de lamaie. Foile se impart in doua (sau in trei, in functie de forma / marimea tavii) si se aseaza, in straturi, in tava unsa, alternand cu umplutura. Ultimul rand de foi se inteapa cu furculita si se unge si cu putin ou batut. Dupa ce o tinem 40-45 minute in cuptorul incins (190 grade), ne putem bucura de o placinta... sa te lingi pe degete!
Daca avem rabdare pana se raceste, merge bine la o cafea - din aceea facuta la ibric, tare si cu caimac… este binevenita insa in orice moment al zilei, dupa masa, ca desert, sau intre mese, ca o gustare - oricand!
